Picaturi de dor

Tu poti sa vezi in lumea lor? Eu pot. 

Gandeste-te ca seara, atunci cand arunci o privire pe cer, vezi stelele luminand…dar defapt nu sunt stele. Sunt sufletele persoanelor dragi. Si cand nu esti suficient de atent, uneori chiar licaresc, ca si cum ti-ar face cu ochiul. Asa multumesc ei si asa ne dau noua de stire ca sunt bine.

Intre o „buna dimineata” energica si o „buna seara” lenesa, ae trebui sa multumim mai des. Sa zambim mai des. Sa fim mai buni, mai iertatori si sa ne gandim ca atunci cand ploua, fiecare picatura care ni se prelinge pe obraz sunt dovezi si mai mari, palpabile, de iubire, multumire si dor, din parte lor…

Plangi. Descarca-te! Nu e o rusine sa plangi. E un sentiment care te usureaza, iti deznoada un nod din gat, crede-ma. Sunt cele mai clare, sincere si pure dovezi ale noastre, de iertare, iubire, dor, fericire, neputinta, usurare.

Iarta. Iubeste. Zambeste. Multumeste. Fericeşte-te. Pretuieste la timpul potrivit persoanele de langa tine… pana nu se transforma in cele mai frumoase stele dupa cer.

 

 

Continue Reading

daca.

si cu parca s-au urcat in barca.

sunt o fata simpla, careia ii place sa mearga la teatru. plang. rad. ma regasesc. concep. simt. ma inspir. visez. cunosc. descopar. toate la teatru. duceti-va la teatru! investiti in voi si haideti la teatru.

teatrul educa…mintea,sufletul, OMUL!

teatru vindeca… doruri, tristeti, tot. te vindeca interior-exterior. garantez!

prin teatru te descoperi! iti lasi grijile la garderoba, inainte sa intri in sala si o data ajunsa pe randul si la locul tau, astepti! inspiri adanc, expiri, te destinzi si te lasi prada jocului din scena.

e un mod extrem de placut sa te duci la teatru dupa o zi extenuata, plina de stress, alergaturi dintr-un colt in altul si tot asa.

eu ma simt mereu alta dupa ce ies de la o piesa de teatru. total alta! pentru ca da…teatrul te si schimba.

acum, stau si ma intreb, cat de ocupat sa fii sa uiti sau sa nu vrei, nu stiu, sa nu iti inchizi telefonul in timpul reprezentatiei…daca n-ar anunta, as fi de acord, altfel….

mi se pare lipsit de cei sapte ani de acasa sa iti sune telefonul in timp ce oamenii aceia de pe scena, joaca. stii cate ore de munca sunt in spatele unui spectacol? unul mic, mare, nu conteaza, spectacol sa fie. pe langa sutele de ore de repetitii, mai sunt si emotiile actorilor. astea-s mii. oricat de bun ai fi, tot ai emotii pe scena. doar un lemn nu are emotii, dar si ala, poate, candva…cum crezi ca se simt si se mai pot concentra oamenii aia pe scena, in timp ce isi spun replicile, cand tie, OMULE, iti suna telefonul? cum…? te-ai gandit? eu da. GROAZNIC, cred. simti ca ti se calca in picioare tot, tot ce tu ai muncit atata vreme, ca sa iasa bine, sa te contopesti una cu personajul tau, sa va iasa bine, sa ii faceti pe cei din sala sa uite de tot si sa fie cu voi, acolo. ma-ntreb retoric, evident, daca asa faceti si dragoste…imi place sa cred ca nu, iar daca da, spor! dati-i inainte!

de-asta cred, ca daca vreodata voi fi Ministru al Culturii as face astfel incat teatrele sa fie deschise mai mult timp si peste vara, as mari salariile actorilor si as face astfel incat macar o data pe saptamana elevii si studentii sa beneficieze gratuit de vizionarea unei piese de teatru. sa ii ducem la teatru, sa ia contact cu scena, cu actorii, sa vada, sa li se explice si o sa le placa! o data introdusi in „lumea”asta, sunt sigura ca or sa ceara singuri sa mai mearga. si o sa fiu si eu acolo, cu ei! o sa fim niste „ciudati” care merg la teatru. niste ciudati simpli, dar faini.

iubesc arta, sub orice forma, asa ca va invit sa luati legatura cu ea, oricand, pe oriunde.

#hailateatru

screenshot_2016-09-21-16-15-29-1

 

 

Continue Reading

degeaba…

te uiti la mine si nu iti dai seama ce vreau sa zic.

ma privesti  dimineata si parca iti apartin.

imi saruti gatul, imi apuci soldurile si ma dezbraci usor de lumea de afara…

imi croiesti cu migala o haina pe care s-o imbrac.

mirosul tau specific domina camera si imi dau seama repede ca il cauta pe al meu.

imi desfaci usor nasturii de la camasa, imi dai tacticos sutienul jos, imi desfaci cureaua, ma ciufulesti si ma privesti…totul a capatat o alta forma, o alta culoare…

gandul la tine ma hraneste si nu mai am nevoie de nimic.

esti tu!… 

mi-e frig…ganduri suflate pe-o frunza de pelin…

 

un text drag mie, scris acum 3 ani, intr-o noapte fara somn.

buna dimineata!

i.

 

Continue Reading

Amintire.

– Tu ce ai simtit in clasa I-a? m-a sunat mama azi dimineata sa ma intrebe, asa…pe nepusa masa.

– Nimic, i-am zis eu un pic grabita si extrem de ferma. Ce-i cu intrebara asta? am intrebat-o. Ce-ti veni?

– Asa…nu stiam tu ce ai simtit in prima zi de scoala a ta.

– Bine, vorbim un pic mai incolo, ma grabesc. Te iubesc!

– Si eu te iubesc. (face o pauza) Mult!

Avea un nod in gat, am simtit-o, dar nu i-am zis nimic.

Dupa ce i-am inchis, la vreo 10 minute, am lasat deoparte toata treaba pe care o aveam si m-am gandit putin la ceea ce m-a intrebat mama dimineata. Si pe langa asta, m-am intrebat cand mi-a zis ea mie vreodata „vorbim un pic mai incolo, ma grabesc”?! Mama? NICIODATA!

Si-acum revenind un pic… prima mea zi de scoala. Hmmm…nu-mi aduc aminte prea bine, poate nici nu-mi doresc sa imi mai aduc aminte prea multe din trecut. E al meu, a fost al meu, cu bune cu rele, m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt acum, dar il las acolo.

Stiu doar ca in perioada in care eu trebuia sa intru in clasa I-a, bunica mea se simtea foarte rau si toti se asteptau sa moara, lucru ce s-a si intamplat. In luna decembrie a anului cand eu trebuia sa incep scoala… am pierdut-o! Pe cea ce m-a crescut de „lingurita” zicea ea… asadar, anul acela a fost compromis pentru mine, astfel incat mama a decis sa ma mai lase un an la gradinita, ” sa mai copilaresc putin”. Nu! Nu sa mai copilaresc era motivul, ci faptul ca isi pierduse mama atunci, pe mama a  lasat-o  pur si simplu energia aia de care eu aveam nevoie la inceput de drum.

Toate bune, am mai stat un an la gradinita si am intrat in anul urmator in clasa I. „Ciudatenia”, ca sa zic asa, consta in faptul  ca eram mai mare ca toti colegii mei de scoala, atat fizic, cat si psihic. Practic, aveam 8 ani, fara doua luni. Eram cea mai inalta din clasa si mai incolo, dupa ce am inceput sa ne cunoastem mai bine, doamna invatatoare facea mici glumite la ora pe seama asta, spunandu-le colegilor mei „haideti sa o intrebam pe Ioana, sa vedem ce parere are, ca e mai mare ca voi”. Mda. Lucru asta m-a urmarit in toti anii de scoala generala si liceu si nu am cum sa nu recunosc faptul ca mi-a adus destul de multe avantaje.

Mai tin minte ca inainte de a pleca in prima zi de scoala, mama m-a facut atenta sa pasesc cu piciorul drept pe poarta scolii, lucru ce am si facut si a ajutat :)

Timpul a trecut, a trecut si prima zi de scoala…si a doua zi…si clasa a II-a…si clasa a V-a… si clasa a VIII-a…si clasa a IX-a…si clasa a XII-a…si primul an de facultate…si cu ce ramai? cu o Amintire, ai spune…DA, corect!

Ce amintire? Ca mai uiti, e normal, doar esti om….

O poza! O poza din prima ta zi de scolar! Un portret de scolar :)

2016-09-12-11-43-38

„Ioana, te rog sa fii cuminte! Mergem la scoala, n-o sa mai fie ca la gradi, te rog sa fii atenta la tot ce spune doamna invatatoare! Sa fii constiincioasa, sa iei de la viata tot ceea ce este mai bun, sa inveti din greseli, iar de o sa ai nevoie de noi, mami cu tati sunt aici!”

Cea mai cuminte si cea mai atenta am fost, dupa cum se observa, iar de poza, nici nu mai incape vorba. Asta e amintirea mea din clasa I. Una din ele, care se poate arata.

Dar ce voiam sa zic, daca vrei si tu sa ai o amintire mai frumoasa ca a mea si esti elev, te poti duce in Sun Plaza in perioada 12-21 septembrie, in intervalul 14.00-19.00, pentru o sedinta foto profesionala gratuita. Cristian Sutu un fotograf pe care ti-l recomand sa-l urmaresti, te asteapta acolo cu un proiect foarte fain care se intituleaza chiar asa: #portretdescolar la #SunPlaza :)  toata treaba se intampla la parter, Biblioteca Sun Plaza.

Un an scolar plin de izbanzi va doresc si cu amintiri faine!

Continue Reading

scrisoare sau privit in ochi?

img_20160907_134914

img_20160907_134914

ce-i drept, am primit mai putine scrisori fata de cate priviri am avut schimbate cu oameni in viata asta, iar de trimis cred ca nu am trimis nicio scrisoare cuiva, oficial.

ma gandeam azi, in timp ce dadeam cu mopul in sufragerie, la treaba asta…scrisori vs privit in ochi si imi dadeam seama ca fiecare are farmecul lor.

daca ma intrebi pe mine, eu sunt adepta amandurora, chiar daca nu am primit sau trimis vreodata o scrisoare. excludem scrisorile de la ANAF, banca, Posta si alte institutii de stat si vorbim de scrisorile alea pure, cu povesti inautru, cu emotii, cu asteptare, cu hartie parfumata, cu semnatura, cu timbru, cu mirosul expeditorului, cu fluturi in stomac, cu iubire, cu speranta, cu deznadejde.

cat despre privitul in ochi…nu pot sa ma laud ca am privit multi barbati in ochi, dar consider ca pe aceia pe care i-am privit sunt de calitate. sigur, vorbim si aici de intalnirile intre tine si EL, cand va priviti ochi in ochi si chiar daca nu va vorbiti deloc va intelegeti din priviri. nu mai luam in calcul privitul in ochii casierului de la Mega, a functionarului de la banca, a vanzatorului de ziare sau a doctorului, ca asta deja nu mai e privitul „ala” la care ma refeream mai sus…

ochii sunt oglinda sufletului si nu ai idee cat pot spune despre tine. mai ales dimineata, la micul-de-jun, cand il privesti cum mananca tacticos ceea ce a comandat si iti arunca privirea aia…da, fix aia, care te dezbraca toata, ramanand goala in fata lui, devorandu-te toata, in timp ce tu ii consumi privirea ca pe o sursa inepuizabila de energie.

asa vad eu ochii…o sursa inepuizabila de energie, un loc in care te poti cuibari, o portita spre suflet, un loc, in care daca nu esti atent te poti pierde usor.

 

cand ai privit ultima data pe cineva fix in ochi? 

dar scrisoare? care a fost ultima pe care ai primit-o sau ai trimis-o? 

scrie-mi! ador sa primesc si sa citesc scrisori, fie ele si electronice :)

Continue Reading