…cum e Fecioara intre sfinti
Si luna intre stele.
e miezul noptii, intuneric bezna, adie usor vantul, cat sa racoreasca gradina proaspat udata. canta greierii, ici colo se mai aude un caine, iar eu mananc dulceata pe paine. e fix ca-n serile de vara cand stateam cu bunicul si bunica afara, pe prispa casei si ascultam fascinata povesti.
– I-auzi cum cad zarzarele… tre’ sa scoti cazanul, Marine! zicea bunica..
– O sa-l scot, ce atata graba?
– Eeeei, Ionico, mi-a zis mie o pasarica ca iar nu ai fost cuminte si nu ai ascultat-o pe mami! continua bunicul… isi pierduse vederea de la varsta de 30 de ani. avea un dar aparte in a spune povesti. si totusi, asa cum era, faceau treaba impreuna, el si bunica, se iubeau neconditionat, se ajutau, mai mult bunica pe el si tin minte ca o intreba constant cum arat eu…nu apucase sa ma vada.
mi-e dor rau de ei…de bunici…de toti!
pretuiti-i de-i mai aveti in viata! eu as face orice sa ii mai pot imbratisa o data!
stati pe aproape!
