„Apus” mana si mi-a facut…

screenshot_2016-10-16-00-21-26-1

Se facea ca ma indreptam spre Bucuresti, de la Iasi, cu avionul. E si mai rapid, dar si mai ieftin decat CFR si chiar decat cu masina personala. Petrecusem o saptamana in Iasi, deci timp destul cat sa dezechilibrez avionul la intoarcere.

Pentru ca am oareşce teama de avion si ma ia cu ameteala la decolare, am decis de data aceasta sa imi iau loc la culoar si foarte in fata, sa nu simt. Am invatat asta, abia dupa ce am zburat cu un Austrian Air care mi-a zdruncinat pana si teaca de mielina ai neuronilor pana si-a gasit culoarul, eu avand loc la geam, fix pe aripa.

In fine, ne imbarcam, urc printre primii, imi asez ce am de asezat in compartiment si fac loc oamenilor. Vecinul meu de scaun ma astepta. Ma asez si eu. In stanga mea, 3 tipi extrem de entuziasmati de plecare, pe modelul : ” Moooo, vezi ca vin! Pregateste-te! „,  in spate o o familie cu un copil, iar in fata mea, zona de Business. Vecinul, nimic. Sta cu nasul bagat in iPhone-ul 4 al lui. Un tip la vreo 45 de ani, plinut, unghii cat de cat ingrijite, mic de statura si cu niste blugi un pic cam stramti, dupa parerea mea. Scot si eu telefonul, ce sa fac…

Gata, pornim. Nu bine ce termina de explicat ce sa facem daca se depresurizeaza avionul, ca de dupa nori apare soarele. Ce face romanul cand il prinde apusul de soare in avion? Exact. Dar cum? Eu am loc la margine, vecinul meu la geam, nenorocitul… si de acum se declanseaza in mine rascoala. Ma simteam si prost ca eram singura care nu scosese telefonul. Scot telefonul si fac o poza. Nu-mi place cum a iesit, asa ca o repet, de data aceasta putin aplecata peste scaunul liber dintre mine si „vecinul meu”. Nu-mi place cum a iesit, sterg si repet, mai aplecata. Nu stiu cum am facut, dar cat timp concentrarea mea era pe poza, avionul a virat dreapta, incercand sa isi gaseasa culoarul, o data cu el si eu, alunecandu-mi fara sa vreau mana pe piciorul stang al vecinului. Rusinata, ma retrag, cerandu-mi scuze. El, vizibil amuzat, imi ia telefonul si imi face o poza la apus. Ma uit la ea si il mai rog frumos sa imi mai faca una, ca nu imi place cum a iesit. Terminam de pozat, ne bagam telefoanele si aud :

– Apropos, Liviu! Incantat!  si imi intinde mana.

– Ioana, imi face placere, zic eu, fâstâcită toata si probabil rosie-n obraji.

– Cu ce ocazie prin Iasi? ma intreaba el.

– Am avut o competitie de alergare. Aveam un oareşce accent de Moldova, dar unul din acela fain, nu exagerat, lucru ce l-a facut cred, sa ma intrebe:

– Esti din Iasi?

– Da! Ii spun. Tu?

– Eu sunt din Iasi, am un magazin si fac des ruta Iasi-Bucuresti. Imi spune asta dintr-o suflare.

– Fain! zic…

Si ne intrerupe stewardesa cu sandwich-urile ei si bautura. Ma uit la ceas, mai aveam maxim 15 minute de zbor. Imi las capul pe spate si incerc sa ma linistesc. Nu pot. Imi dau jos centura si ma duc la baie, apa si-a facut efectul. Mai aveam maxim 15 minute de zbor, da? Eram la baie inca si aud : ” va rugam sa va cuplati centurile de siguranta, ne pregatim de aterizare!”. Nu stiu cum fac, dar in 2 minute sunt la locul meu.

Aterizam. Nici nu apuca avionul sa atinga pista ca deja oamenii din spatele avionului sunt in fata, asta-i regula, exact ca la rată. Astept sa coboare toti, imi iau bagajul si vecinul si iesim. Ne despartim, eu cu un „multumesc, o seara frumoasa”, el cu un „papa, mi-a parut bine” :)

Morala: ai grija unde iti rezervi loc in avion.

screenshot_2016-10-16-00-21-26-1

 

Ps: asta-i poza facuta de mine. Cele facute de Liviu le-am sters. Nu corespundeau. Nici ele, nici fotograful.

 

arunca un ochi si la...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.