nu-ti fie frica de trecut

plecarea de acasa

la recomandarea cuiva drag am citit “plecarea de acasa. cum sa te eliberezi de trecut” de David P. Celani. prima mea carte din sfera psihologiei practice.

cu ce am ramas in urma lecturii: cu lectii invatate, cu intrebari multe, dar mai multe raspunsuri ale intrebarilor care ma macinau si cu gandul de a fi eu. nu ca mama, nu ca tata, ci ca mine. doar asa o sa pot sa imi creez relatii sanatoase de orice natura, un anturaj sanatos bazat pe intr-ajutorare, respect reciproc si intelegere.

prin prisma bogatei sale experiente de psihoterapeut, David P. Celani dezvaluie experiente traite in cabinetul sau de psihoterapie, intr-un stil clar si alert, punand bazele pe mijlocele prin care putem depasi trecutul si cum putem sa ne implinim liberul destin. de ce? pentru ca felul in care suntem noi, modul in care reactionam atat cu noi, cat si cu ceilalti provide din familie. familia este nucleul, este instrumentul pe care-l avem la indemana atunci cand suntem mici pentru a ne putea forma ca viitori adulti si uneori acolo intervin mici dezechilibre, cu care plecam mai departe. atasarea fata de familia biologica, despre frica creeari unei familii noi, despre abuzuri fizice si emotionale, frustrari din copilarie si emotii, toate acestea ne sunt prezentate in albumul de fata.

David P. Celani este psiholog clinician in vermont si autor al mai multor carti de specialitate, printre care: „the illusion of love: why the battered woman returns to her abuser”.

anumite citate din carte care mi-au atras atentia si am sa le transcriu mai jos, poate candva vor ajuta:

“dependenta copilului de mama nu este motivata numai de nevoia sa de sprijin psihic, ci si de necesitatea de a primi ajutor in dezvoltarea unei identitati consistente. oamanii se confrunta cu un flux continuu de relatiiintime, informatii in permanenta schimbare, asteptari sociale, legaturi de familie si de afaceri si convingeri de ordin religios, national sau local. piatra de temelie a unei personalitati mature este un sentiment de sine fixat – o identitate – capabila sa plaseze individul uman intr-o pozitie consecventa prin raport cu o masa de informatii si relatii in continua miscare.”

“ da-mi un copil sa-l cresc in primii sapte ani din viata si va fi al meu pentru totdeauna.” – maxima iezuita

“ intr-o familie sanatoasa, parintii au tendinta de a exagera reusitele copilului si de a se mandri cu ele in fata rudelor si prietenilor. aceste straturi de amintiri timpuii devin pentru copil fundamente inconstiente ale dezvoltarii identitatii sale si mai tarziu isi dovedesc importanta vitala in momentul cand se confrunta cu dificultati inevitabile, care ii pun la incercare toata forta pentru a fi depasite. “

“ personalitatea copilului se dezvolta prin amintirea unor evenimente similare repetitive. haosul si imprevizibilul in sanul familiei impiedica organizarea unui sentiment de sine in raport cu ceilalti, lipsa unui numar suficient de evenimente interpersonale consistente neputand conduce la aparitia unui sentiment integrat de sine.”

“ o data ce sinele ranit este refulat, copilul sau tanarul poate din nou relationa afectiv cu parintele. intrabarea legitima care se naste este: de ce revenim , in timp, la aceasta atitudine? de ce nu  ne putem aminti toate situatiile negative, de respingere din copilarie, de ce nu putem accepta faptul ca parintii nu ne-au satisfacut pur si simplu nevoile, pentru a putea apoi sa ne continuam viata? raspunsul este simplu. numai tinerii maturi din punct de vedere psihic pot accepta realitatea ca parintii i-au dezamagit in anumite privinte, deoarece maturitatea ii elibereaza de nevoia iluziilor false, dar reconfortante despre parinti. cu alte cuvinte, identitatea acestr tineri este suficient de puternica pentru a le permite sa stea pe picioare, fara sprijinul parintilor.”

“ daca sinele ranit nu ia nastere in copilarie, el nu va lua nastere niciodata, pur si simplu deoarece copilul nu va avea ce situatii dureroase sa inmagazineze.”

“parintii privati emotional nu isi pot iubi copiii deoarece ei insisi sunt “goi” pe dinauntru si vaduiti de atasamente. paradoxal, multi dintre ei tanjesc insa dupa dragostea copiilor.”

“identitatea unui individ este compusa dintr-un numar urias de fisiere de computer continand reprezentari ale propriei persoane. la nivelul de jos, prima mentiune se refera la sex, iar a doua – cel mai probabil – la varsta. ale categorii semnificative sunt agreabil/dezagreabil, important/insignificant, istet/marginit, atragator/respingator, puternic/slab, s.a.m.d. mii si mii de asttfel de enunturi de sine alcatuiesc identitatea. care este scopul identitatii? pe scurt, identitatea este cea care ne asigura stabilitatea, organizarea interna si functionalitatea atunci cand suntem singuri, fara cineva care sa ne ofere un feedback. un a doilea aspect, la fel de important, este acela ca identitatea serveste drept unitate de masura a lumii inconjuratoare. ea actioneaza ca punct de reper care ne permite sa ne definim in raport cu ceilalti, cu ambianta de la locul de munca, cu comunitatea in care traim, cu familia si cu cei dragi. fara o identitate solida, nu stim in ce sa ne investim credintele, incotro sa ne indreptam sau ce sa facem. comediile sunt adesea construite in jurul qui pro quo-ului, identitatii false sau indivizilor care isi evalueaza gresit identitatea. de exemplu, seria de filme “pantera roz” in care Petter Sellers il interpreteaza pe prostanacul si gangavul de “inspector Clouseau”, cel care da dovada de o crasa neintelegere a propriilor limite, ceea ce genereaza o mare parte din situatiile comice. el se considera un detectiv stralucit, desi in realitate nu este decat un natarau si un clovn. incapacitatea sa de a-si folosi identitatea pentru a se defini in raport cu ceilalti este deopotriva patetica si comica. “

“copiii crescuti in familii dezorganizate nu isi pot schimba parintii; singura lor optiune esfe dezvoltarea unor mecanisme de aparare, care sa-i impiedice sa devina prea anxiosi cu privire la realitatea in care sunt obligatu sa traiasca. “

“perceptia gresita a sinelui optimist asupra parintelui devine partenerul reciproc al sinelui ranit, impreuna cu care opereaza ca doua jumatati ale mecanismului defensiv primar al copilariei. “

“sprijinul zilnic al parintilor este vital pentru buna functionare a oricarui copil – el isi va crea acea cantitate de iluzii necesara mersului inainte.”

“vinovatia, responsabilitatea si razbunarea alcatuiesc o buna parte a sinelui ranit si sunt, in consecinta, importante pentru adultii care incearca sa se separe de familiile lor dificile.”

“trebuie sa ne straduim sa ne intelegem propriul trecut, sa incercam sa ne separam, atat cat putem, de cei care ne-au ranit si sa stabilim pe viitor relatii gratificante.”

“copiii insuficient ocrotiti ajung sa depinda de parinti, indiferent de cat de rau au fost tratati.”

“majoritatea familiilor nefericite raman unite mai degraba din teama decat din iubire sau atasament pozitiv. membrii lor se agata unul de celalalt pentru a se apaara de lume.”

“marea ironie a unei copilarii pline de respingeri si frustrari este faptul ca, pe masura ce creste, cel in cauza tinde sa re-creeze situatii similare negative si de respingere in ralatiile sale intime mature( presupunand ca reuseste sa se separe de familia de origine). “

“adevarul care ii elibereaza pe oameni este, pentru cei mai multi dintre ei, acel adevar pe care prefera sa nu-l auda.” Herbert Agar

“du-te acolo unde este dorit si fa ceea ce merita facut.”

“ trei lucruri ce trebuie evitate:

regula nr 1: nu incerca sa te explici in fata temnicerului. nu te vaita si nu te explica. nu le reprosa parintilor copilaria ta emotional privativa, pentru ca ei nu iti vor valida niciodata viziunea. si, in al doilea rand, nu incerca sa oferi explicatii pentru decizia de a te separa de familie. retragete-te in liniste si cat mai elegant cu putinta, concentrandu-te in schimb asupra stabilirii de relatii cu persoane dispuse sa te inteleaga si sa te sustina.

regula nr 2: nu tergiversa pentru a capata un “pranz gratis”

regula nr 3: nu-i impovara pe ceilalti cu nevoile tale nesatisfacute”

“calea spre liberatatea personala: frecventarea unui grup cu interese speciale”

“exista mai multe cai de separare de familia de origine, dar, uneori, simpla despartire nu este de ajuns. vindecarea ranilor produse este la fel de importanta ca separarea fizica si emotionala de familia disfunctionala. progresul nu este intodeauna linear si poate fi intrerupt de rataciri neprevazute. asteptati-va sa intampinati dificultati pe parcurs, dar in ultima instanta, dezolvoltarea unor relatii sanatoase noi, concomitent cu renuntarea la atasamentul frustrant fata de familie ,reprezinta cheua unei vieti bune si pline de satisfactii.”

cartea de fata m-a ajutat sa inteleg mai bine cum functionam noi ca oameni raportati la trecutul nostru si cum anumite trairi din familie se pot rezolva. totul e sa nu iti fie teama de trecut si sa vrei sa te schimbi. schimbandu-te tu, ii poti schimba foarte usor si pe cei din preajma ta.

arunca un ochi si la...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.