povestea 1 din trenul iasi-bucuresti

povesti din tren

dimineata, racoare, intr-o zi oarecare, Gara din Iasi. povestea incepe…

soseste trenul la linie, astept sa urce toata lumea, urc apoi si eu, imi gasesc locul, imi asez bagajul si dau sa ma asez. pe locul meu era asezata o domnisoara. tipul timida, nu prea sociabila, parea genul cu care nu prea ai ce sa vorbesti pe toata durata calatoriei. imi cer scuze ca o deranjez si imi ocup locul.

urmeaza Gara Nicolina. trenul s-a mai aglomerat cu cateva persoane. in vagon, racoare, temperatura buna de supravietuit. imi scot cartea si incep sa citesc, alintata de razele soarelui care isi croiau drum prin geamul cu model murdar al trenului.

am ajuns la Vaslui. trenul neincapator. vreo 8 persoane deja stateau in picioare. locul 48 din vagonul meu se hotaraste ca nu mai rezista si roaga controlorul sa mai reduca intensitatea aerului conditionat. controlorul, zis si facut. opreste de tot sistemul de ventilatie. (!!!!!!)

atmosfera incepe sa se incalzeasca. imi scot si rontai cativa covrigi, in timp ce asist la o cearta intre doua persoane in etate de sex feminin. aerul conditionat oprit. in vagon se face cald. incep sa se scoata evantaiele. beau apa si mi se face din ce in ce mai sete de la caldura.

e cald si raman fara apa. colega de vagon care era asezata pe locul meu – total straina- imi da sa beau din apa ei. altfel, se asculta muzica populara, se rade si se mananca ceva branza cu rosii, din ce pot eu mirosi. e cald.

uimita de gestul colegei de vagon, care practic m-a salvat, sparg gheata. e biolog – cercetator. a facut facultatea la Iasi, masterul la Bucuresti si acum face doctoratul la Iasi.

” e greu in domeniul meu, iar in Romania nu exista sprijin si locuri de munca in acest domeniu.”

„de ce mai stai in Romania?”

„stau sa termin masterul. in plus, nu e chiar asa de usor. trebuie sa te faci cunoscut prin actiunile tale, sa faci pasi, ca apoi sa fii recunoscut si sa poti pleca intr-un loc sigur. si asta fac acum, insa e foarte greu. doctoratul imi ia mult timp si abia daca mai am timp pentru mine.”

am intreat-o de ce nu a facut doctoratul in Bucuresti si mi-a spus ca nu a cunoscut foarte bine profesorii, insa tot Bucurestiul ramane „rampa de lansare” si are de gand sa revina.

mi-a placut tipa, desi cand am urcat in vagon am gasit-o citind, usor ursuza(poate era prea dimineata) si parea tipa cu care nu prea aveai ce discuta. insa uite cum o apa si un aer conditionat nefunctional a transformat calatoria intr-o placere. uneori…aparentele inseala.

intre timp am mai facut niste poze superbe si m-am imprietenit cu o simpatica domnisoara de 10 ani cu care am socializat de la Focsani pana la Ploiesti. povestea ei merita un articol separat:) mi-a inseninat ziua.

revin, cu #povestidintren.

arunca un ochi si la...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.